Municipiul Sighişoara se află în centrul ţării, în partea de sud a judeţului Mureş, la 54 de kilometri de Târgu-Mureş și la 297 de kilometri față de Bucureşti. În topul obiectivelor turistice de văzut în Sighișoara se află Piața Cetății, un loc magic care se află de sute de ani în centrul comunității și care poartă cu el jumătate de mileniu de evenimente însemnate pentru zona Transilvaniei.
Începând cu anul 1992, în fiecare vară, Cetatea Sighişoarei îşi retrăieşte trecutul datorită Festivalului Medieval. Pe străduţele înguste, sub zidurile îmbătrânite de vreme, apar intempestiv cavaleri, călugări, vrăjitori, clovni şi duhuri întrupate, veniţi dintr-o lume în care fabulosul şi teribilul trăiau laolaltă hrănind frica dar şi neostoita înclinaţie spre aventură. Sunt foarte mulți turiști străini …
Program Festivalul Intercultural ProEtnica 2024 Pe scena din Piața Medievală a Cetății Sighișoara, sute de artiști reprezentând cele 20 de minorități naționale din România vor oferi publicului un spectacol de neuitat. Timp de cinci zile, participanții vor putea urmări recitaluri, spectacole de muzică și dansuri tradiționale specifice fiecărei comunități, în cadrul unui program artistic divers …
2025 New Year Party VinTage Lounge. Petrecere de Revelion în Sighișoara Marţi, 31 decembrie 2024 de la 20:00 – 04:00 💎 Preț pachet: 330 lei 💎 100 LEI avans Vezi detalii despre petrecerea de revelion mai jos! Te așteaptă o noapte plină de muzică, dans și momente de neuitat, în cel mai longeviv club din oraş! …
Alăturați-vă nouă la un încântător Târg de Paște în 2025 în inima orașului medieval Sighișoara! Cufundați-vă în atmosfera festivă cu o gamă largă de meșteșuguri tradiționale românești, delicatese locale delicioase și divertisment vibrant. Explorați tarabe frumos decorate care oferă decorațiuni de Paște realizate manual, produse artizanale și suveniruri unice. Adu-ți familia și prietenii și sărbătorește …
Duminică, 1 iunie 2025, vă invităm cu mic, cu mare, să sărbătorim împreună Ziua Internațională a Copilului pe Stadionul Municipal Sighișoara, începând cu ora 16:00! Intrarea este liberă. Program activități Ne așteaptă un spectacol al bucuriei, cu activități dedicate copiilor și familiei: Animatori costumați în personaje îndrăgite, care vor crea atmosferă de petrecere, vor coordona …
Halloween în Cetate 2025 – Sighișoara se transformă în tărâmul umbrelor În weekendul 31 octombrie – 2 noiembrie 2025, turnurile și casele medievale ale Sighișoarei își vor schimba aparența, devenind scene de poveste luminată. Prin proiecții de lumină și umbre, zidurile vechi prind viață, iar instalațiile multimedia readuc la lumină colțurile întunecate ale burgului, …
Revelionul 2026 la Sighișoara: O noapte magică sub cerul liber, în inima cetății Nu e doar o trecere între ani. E o sărbătoare care prinde viață în Piața Cetății, acolo unde istoria Sighișoarei se împletește cu bătăile inimii celor care aleg să întâmpine 2026 în aer liber, cu sufletul deschis și privirea spre stele. …