Comuna Polovragi este așezată în Depresiunea Polovragi, depresiune situată în partea central sud-vestică a țării, făcând parte din Depresiunea Subcarpatică Olteană cuprinsă între Bistrița Vâlcii și Tismana. Accesul în localitate se face foarte ușor fiind străbătută de DN67 (Târgu Jiu–Râmnicu Vâlcea) la sud și de drumul județean 665 desprins din DN67 pe traseul Horezu – Vaideeni – Polovragi – Novaci – Bumbești Jiu. Complexul mănăstiresc Polovragi este amplasat la poalele muntelui Piatra Polovragilor în apropierea Cheilor Oltețului, la marginea localității Polovragi . Este aproape de Peștera Polovragi, pe care a și administrat-o timp de 300 de ani.
La ediția a doua a Festivalul European BIO de la Polovragi august 2024 vor fi invitați reprezentanți ai Comisiei si Parlamentului European, Miniștrii Agriculturii din țările membre și candidate la UE, ai Parlamentului si Guvernului României, precum si reprezentanții fermierilor și procesatorilor bio din Romania si țările europene. Dacă sunteți interesat să participați la FESTIVALUL …
Târgul de la Polovragi 2025 care se desfășoară în perioada 14- 20 iulie sunt anunțate spectacole folclorice, concerte și dansuri tradiționale românești susținute de ansambluri folclorice renumite. Vor fi și jocuri și activități interactive pentru copii, iar turiștii își pot continua drumul spre mânăstire ori spre peștera din localitate. Manifestarea tradiţională de la Polovragi îşi …