Are unul dintre cele mai elegante parcuri, Batca, acolo unde şi adolescenţii de ieri, bunicii de azi, au roşit la primul sărut. Este unul din cele mai frumoase parcuri, o investiţie aristocrată, cu lac, salcii, arbori şi alei care se duc până sus spre colină. Drăgăşani este capitala Toscanei românești, mărginită frumos la est de regele Olt care ascunde în adâncuri cetatea miserioasă a Rusidavei. Iar la Vest de nobilimea vinului.
Pentru a cinsti cum se cuvine tradiția din moși strămoși, administrația publică locală din Drăgăşani organizează patru zile de petrecere. Astfel, în perioada 19-22 septembrie 2024, va avea loc sărbătoarea ”Culesul Viilor”. Primăria municipiului Drăgășani și Consiliul Local Drăgășani găzduiesc, astfel, pentru sărbătoarea viei și vinului, spectacole extraordinare, cel mai cunoscut dintre ele fiind Festivalul …
Festivalul Culesul Viilor 2025 Drăgășani este o sărbătoare a recoltei de struguri și a procesului de producție a vinului. Denumirea „Culesul Viilor” provine de la faptul că se marchează momentul recoltării strugurilor din vii. Program Vineri 26 septembrie 2025 Ora 14:00: Carul alegoric „Drumul lui Bachus” plecare de la Rusidava Ora 15:00: Premierea cuplurilor ce …
🎉 Zilele Municipiului Giurgiu 2026 un eveniment care promite participanților distracție totală! Între 23-26 aprilie 2026, Parcul Tineretului din Giurgiu…