program sărbătorile iașului 2025 dată locație artiști concerte

Pe lângă manifestările religioase organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, ediția 2025 a Sărbătorilor Iașului propune și anul acesta o serie de evenimente culturale și sociale menite să încânte atât locuitorii orașului, cât și vizitatorii, precum târgurile meșteșugărești, ceaiul și masa pelerinului și concertul în aer liber susținut de artiști români de renume.

Ca în fiecare an, celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva de pe 14 octombrie 2025 este completată de o serie de manifestări cu caracter laic (târguri, spectacole, evenimente artistice etc.) care dau o notă de sărbătoare întregului oraș.

Municipalitatea ieșeană organizează în perioada 11 – 15 octombrie 2025 și o serie de manifestări comerciale tradiționale:

• Târgul de Toamnă Iași (produse de artizanat și hand made) – bulevardul și pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – 41 de căsuțe;
• Târgul de blănuri – Esplanada Costache Negri și Esplanada Hala Centrală – 72 de locuri;
• Sărbătoarea Vinului Iași – Hala Centrală – 7 amplasamente;
• Parcul de Distracții – Ștrandul Municipal.

La acestea se adaugă:

• Ceaiul pelerinilor – 9 – 15 octombrie 2025;
• Masa pelerinilor – marți, 14 octombrie 2025, după Sfânta Liturghie;
• Seara Valorilor (Palatul Roznovanu) – 14 octombrie 2025, de la ora 17.00.

În încheierea Sărbătorilor Iașului, vineri, 17 octombrie 2025, de la ora 19:00, în Piața Palatului Culturii, Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași vor organiza un spectacol susținut de cei 3 Tenori Ieșeni – Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu, acompaniați de Orchestra Metropolitană Iași, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor, alături de Ștefan Bănică jr., The Urs, Irina Baianț și alții. Evenimentul va fi completat de focuri de artificii și un spectacol de drone.

Manifestările dedicate zilelor Iașului 2025 vor fi organizate astfel încât să afecteze cât mai puțin circulația pietonilor și a autovehiculelor și să ofere maximă siguranță pelerinilor. Iașul va rămâne un oraș curat, sigur și primitor! Este modul autorităților de a arăta că administrația locală este mereu aproape de cetățenii săi, precum și de vizitatorii orașului!

Date posted: 2025-10-03 | Author: