Festivalul Național „Târgul fetelor de la Cotenița”, ediția a XXIII-a 15 – 16 august 2025
În program Festival-concurs tradiții și obiceiuri și Spectacol folcloric.
Începând cu ora 16.00 în prima zi de organizare și ora 18.00 în cea de-a doua, localnicii comunei și zonelor învecinate sunt invitați la târg.
”Târgul Fetelor de la Coteniţa”, emblema localităţii Coteana, a devenit, cu anii, un bun prilej de întoarcere a fiilor satului acasă, vechiul târg de Sfântă Mărie fiind transformat într-o sărbătoare câmpenească.
La ediția de anul acesta, în parcul comunal, pe scena amenajată special, vor urca interpreți îndrăgiți de muzică populară.
Târgul fetelor s-a transformat într-o competiție la care sunt premiate reprezentantele comunelor din zonă care ştiu cel mai bine să-şi prezinte costumul popular şi să-şi etaleze zestrea adunată în lăzile primite de la bunicile şi străbunicile lor.