Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, cu binecuvântarea Preasfinției Sale Nestor, episcopul Devei și Hunedoarei, organizează joi, 19 decembrie 2024, începând de la ora 18:00, un concert de colinde, care se va desfășura la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva.
Colindele – Sufletul Crăciunului la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Deva
Concertul de colinde susținut de Corala ,,Sacerdotes” a Episcopiei Devei şi Hunedoarei și Corala „Sfântul Ierarh Nicolae” a Catedralei Episcopale, dirijor pr.dr.asist.univ. Nicolae Daniel Balea, Corala „Sargeția” Deva, dirijor prof. Adrian Vinars, Corul Cameral „Anastasis” al Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” Deva, dirijor Dorin Paul Kladni și Corala Parohiei ,,Buna Vestire” Deva, dirijor teolog Antoniu Pop, va aduce în anul 2024 multă emoție și bucurie publicului.