Zilele Recoltei Cluj 19-21 septembrie 2025: program cu 120 de fermieri, must proaspăt, preparate la ceaun, ateliere pentru copii, muzică și tarabe cu bunătăți locale pe platoul Horia Demian.

🍂 19-21 septembrie 2025, pe platoul Sălii „Horia Demian” se lasă seara peste noi, dar nu se lasă frig – se lasă toamna în saci de rafie, în găleți de tablă, în zâmbete cu dinți de porumb.

E a XIII-a oară când Clujul își scoate cămășile populare din dulap și le scutură de molii de oraș. A XIII-a oară când pământul își varsă buzunarele pe asfalt și ne cheamă să numărăm boabele cu limba.

Eu am să vin cu traista aia ruptă pe care mi-a cusut-o bunica cu ață roșie de Crăciun – să nu-mi scape niciun fir de pătrunjel de Jucu, niciun cartof de Râșca care să nu fi simțit mâna lui Dumnezeu sub pământ. Am să iau ceapă de Mihai Viteazul și-o să o privesc în ochi până o să mă salute cu „Servus, om bun!”. Am să cânt în șoaptă strugurilor de masă: „nu vă temeți, nu ajungeți vin de supermarket, ajungeți acasă la mine, în borcanul ăla cu dop de ceară”.

Pe taraba de vizavi, o doamnă cu basmă de in îmi vinde o piersică care încă mai are roua dimineții în pântec. Îi spun că am venit cu metroul din Mănăștur și râde: „metroul? ăla care n-are șine, ci doar glume proaste?” Râdem amândouă, căci la Zilele Recoltei râsul e monedă de schimb – iei un kil de roșii, primești o glumă gratis.

În spatele scenei, mustul curge șerpiușor direct din teascul îmbrăcat în frunze de dafin. E atât de proaspăt că încă mai țipă „am fost strugure!” în pahar. Îl beau pe nerăsuflate și simt cum mi se așază toamna pe ficat – ușoară, ca o blană de vulpe.

Copiii nu contează kilograme, ei numără baloane. Se înghesuie la atelierul ăla unde fac coronițe din paie de grâu și le poartă pe cap ca pe niște regaturi miniaturale. Un puști mi-a zis că e regele „țara ardeiului dulce”. L-am crezut. Ce știu eu, om mare, despre granițele lor colorate?

Seara, când lăutarii încep să tragă pentru prima dată arcușul, parcă și asfaltul de sub adidași se înmoaie. Îți vine să dansezi într-un picior, să-ți legi șireturile de ale vecinului, să faci horă până când stelele se coc și ele, căzând mustoase peste noi. Ansamblul „Mugurelul” îți intră în oase și-acolo rămâne, ca un cântec de leagăn pentru adulți.

Și, da, o să fie și grătare – dar nu alea „clik-clak” de mall. Aici friptura se face încet, cu lemne de prun, cu vin fiert în cană de tablă, cu povești despre ursul care a furat ciolanul de la nenea Gheorghe anul trecut. Mai iei o gură de varză călită și realizezi că, de fapt, ăsta e sensul vieții: să ai ce pune în cămară, cine să te întrebe „mai vrei?”, și timp să stai pe-o bordură să-ți numeri boabele de piper din palma.

Așa că, dragă cititorule, dacă te prinde weekendul ăsta prin Cluj, nu te duce la mall, nici la film. Vino la Zilele Recoltei 2025. Vino cu sacoșa ruptă, cu iubita care nu știe să gătească, cu copilul care nu mănâncă legume – îi trece. Vino să te îmbraci în miros de pământ proaspăt scos din cuib.

Vino să-ți amintești că, de fapt, noi nu suntem stăpânii recoltei, ci doar musafirii ei – și musafirii buni mai iau și o plăcintă pentru-acasă.

Ne vedem pe platou. Eu am să fiu ăla cu traista roșie, cu o piersică în buzunar și must pe mustață. O să-mi zici „servus” și-o să-mi dai un fir de cimbru, să-l pun la butonieră. Așa se face prietenie la Cluj: cu pământ între dinți și cu toamnă în ochi.