Câmpulung Muscel Focul lui Sumedru 2025

Pe Dealul Mățău, cel mai înalt deal locuit din România, tradiția aprinderii Focului lui Sumedru 2025 va aduna la un loc comunitatea în ziua de sâmbătă, 25 octombrie!

Seara zilei de 25 octombrie, ce precede sărbătoarea creştină a Sfântului Dumitru, are pentru locuitorii zonei istorice a Muscelului semnificaţia aparte a Focului lui Sumedru, păstrată intactă de-a lungul secolelor.

Obiceiul, păstrat de generații și care are rădăcini în vremurile trecute, este încărcat de simboluri: focul purifică, alungă spiritele rele și aduce noroc celor care sar peste flăcări. Copiii primesc mere, nuci și covrigi, după datina locului, iar atmosfera este întregită de cântece, dansuri și voie bună.

Începem distracția de la prânz, cu muzică, expoziții de animale, meșteșuguri și tradiții și grătare încinse! Focul se aprinde, negreșit, la 20:00!

Anul trecut sute de oameni s-au adunat pentru a marca, prin obiceiul străvechi, trecerea spre iarnă și pentru a se bucura de o noapte de poveste, luminată de flăcările uriașe.

Mai multe detalii, în curând!