Balul Gospodarilor 2025 Poiana Stampei dată, program, cine cîntă

Balul Gospodarilor 2025 Poiana Stampei data artiști

Balul Gospodarilor Poiana Stampei 2025 este un eveniment ce marchează, pe de-o parte, intrarea în Postul Paştelui, dar şi venirea primăverii. În cadrul acestuia sunt promovate datinile, tradiţiile şi mândrul port popular de la Poiana Stampei.

Balul Gospodarilor Poiana Stampei tine pana in zorii zilei de duminica, participantii, gospodari din tata in fiu , dovedesc ca stiu sa conserve traditia si ca stiu cel mai bine obiceiurile vechi de secole din aceste locuri. Acest bal coincide cu inceputul postului sfintelor sarbatori de Paste – lasatul de sec.

Balul Gospodarilor Poiana Stampei îi scoate din casa pe cei dornici de distractie , care daca nu au venit ca sa danseze au venit pentru ai admira pe cei care si-au demonstrat talentele de dansatori, pentru a-si etala frumusetea costumului popular, cu cusaturi specifice locului, pentru a gusta din bucatele traditionale sau , de ce sa nu o recunoastem , pentru a mai afla ce se mai intampla prin comuna.

Peste 300 de oameni îmbrăcați în strai de sărbătoare au participat la a XXII-a ediție a Balul Gospodarilor și la Balul Mărțișorului de la Poiana Stampei 2024

Eveniment
Balul Gospodarilor 2025
Locație
Casa de Cultură "Elisei Todașcă" Poiana Stampei, Poiana Stampei,Poiana Stampei,Syceava- 727430
Dată începere
2025-03-02
Dată terminare
2025-03-02
Descriere pe scurt
In fiecare an Primaria Poiana Stampei organizeaza Balul Gospodarilor, unde pot lua parte familii de oameni gospodari din comuna Poiana Stampei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *